CREMA MSM naturalNou!                                   

Preţ: 24 lei / 75 ml

Este o cremă bazată pe o substanță organică, numită MSM (prescurtare de la metil sulfonil metan), destinată afecțiunilor articulare și nevralgiilor. MSM-ul este prezent în mod natural în anumite celule de la nivelul pielii, numite melanocite, dar și în unele țesuturi elastice. În ultimii ani, i-au fost dedicate mai multe studii, care au demonstrat eficiența sa atunci când este administrat, intern și extern, în afecțiunile reumatice. În această cremă, însă, alături de MSM, există alte câteva componente active: extractul de ardei iute, extractul stadardizat de Harpagophytum, uleiul de pin. Această combinație are un efect redutabil în majoritatea afecțiunilor reumatice, deoarece:

- MSM-ul – utilizat extern, are câteva acțiuni terapeutice simultane: permeabilizează pielea, favorizând pătrunderea în profunzime a principiilor active din cremă; are efect antiinflamator articular direct; favorizează redobândirea elasticității aticulare, fiind o substanță care ajută la menținerea integrității și funcționalității țesuturilor conective.

- extractul standardizat de Harpagophytum – mai este numit popular și gheara diavolului, deoarece fructele acestei plante africane sunt protejate de mai mulți spini de forma unei gheare. În ciuda numelui popular, efectul său este cât se poate de benefic: calmează durerile articulare, calmează algiile, are efect antiiflamator articular. În plus, combate reacțiile auto-imune ale organismului, care sunt o cauză importantă a mai multor forme de reumatism.

- extractul apos de Ardei iute – este un formidabil stimulent al circulației sanguine locale, ceea ce produce o senzație de încălzire puternică a zonei afectate de reumatism sau nevralgii, diminuând considerabil durerea articulară, mai ales atunci când aceasta se agravează la frig.

COMPOZIȚIE: Vaselinum album, Capsici aqueous extractum, Oleum helianthus extractum, Methyl sulphonyl methanum, Vegetabilis stearin, Cholesterolum, Cetyl stearate alcoholum, Harpagophytum extractum (min. 2,5% harpagozide), Aetheroleum pini, Aetheroleum melaleuca alternifolia, Aetheroleum menthae, Aetheroleum eucalypti, Potasium sorbate, Natrium benzoate.

ACȚIUNI: antiinflamator articular, calmant al durerilor articulare, calmant al nevralgiilor, favorizează recâștigarea mobilității articulare, reduce durerile musculare.

INDICAȚII
- Ingedientele vegetale din acest produs au demonstrat un rol important în următoarele afecțiuni:
- Artrită și poliartrită reumatoidă
- Artroză (a genunchiului, umerilor, cotului etc.)
- Osteoartrită
- Lombosciatică
- Spondiloză, spondilită
- Nevralgii produse sau agravate de frig

MOD DE UTILIZARE
Se întinde în strat subțire (mai ales la început, urmând ca apoi să creștem cantitatea) crema, pe zona afectată, masându-se foarte ușor, vreme de 30-120 de secunde, așa încât crema să pătrundă în piele. De regulă, o singură aplicație la 24 de ore este suficientă.

PRECAUȚII ȘI CONTRAINDICAȚII
Produsul are un efect rubefiant slab, dar totuși se va aplica în primele zile cu prudență, în cantități mici, pe piele, crescând treptat doza de cremă aplicată pe zona afectată. Este contraindicată ferm aplicarea acestui produs pe mucoase (oculară, anală, bucală etc.), pe răni sau inflamații ale pielii, întrucât poate produce dureri și usturimi. După aplicarea cremei mâinile se vor spăla bine cu apă și săpun. De asemenea, nu se va lăsa produsul la îndemâna copiilor.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu